Despre păcate, păcătoşi şi alte moravuri...

Cu mulţi ani în urmă m-am dus la o biserică din Iaşi să mă spovedesc aflând că este o biserică  are ,,mult har,,, Aşa mi-a prezentat-o o prietenă.
Iau maşina 28. Aglomerație. Împinsături. Împunsături pe sub coaste. Nişte indivizi extrem de zgomotoși dar și foarte colorați ,,operau,,  la coborâre acționând sub privirile nestingherite ale celor din jur. Strâng bine geantă sub braț şi nişte pirande mă privesc pe sub sprâncene.
Trec pe lângă Palatul Culturii, îmi dezmorțesc oasele care parcă vroiau să se împrăştie de-a lungul trotuarului încins.
Cu chiu ,cu vai, ajung.
Înăuntru găsesc aceeași atmosferă rigidă, tăcută, de biserică.
Mă uit în jur. Oamenii se uită nedumeriți la mine, eu la ei. Oi fi eu mai ,,şifonată,, de la călătoria  plină de peripeţii, gândesc şi mă îndrept înspre femeia care vindea lumânări. Femeia era ascunsă bine în dosul unei bărăci minuscule. Aspectul nu o deosebea cu nimic de celelalte femei care se îndeletnicesc cuvacest lucrul: privirea yăioasă, foarte rece, ochi bănuitori, haine cernite, întotdeauna foarte, foarte slabe şi parcă toate suferinde.
-Aş vrea nişte lumânări, abia şoptesc, nu care cumva să supăr pe cineva.
 Oricum şi aşa oamenii tot erau supăraţi, ce le mai puteam face. Dar ce ştiam eu, fiecare cu ale lui.
Îndrăznesc să îmi duc la bun sfârșit ,,misia,, cu care am venit:
-Ştiţi, eu aş vrea să mă spovedesc la părintele, dacă se poate...
Femeia mă scanează automat. Într-o secundă îmi și pusese verdictul. Pesemne nu corespundeam ,,regulilor,, şi îmi întoarce o privire tăioasă şi bănuitoare, în acelaşi timp cu restul de la lumânări.
-Ei, asta-i bună...Nu eşti de pe aici. Părintele are păcătoșii lui de spovedit. E în post şi e foarte aglomerat, nu cred că mai are timp şi de păcătoșii altor parohii.
Înțepenesc cu vorbele în gât. Îmi vine să îmi dau palme, întrebându-mă cine m-o fi pus să păcătuiesc, dar cârcotesc în gând: ,,cu ce s-ar deosebi păcatele mele, noi, de păcatele celor vechi, care deja locuiesc în parohie.
Nu mă las cu una cu două şi merg la Părintele, la altar, să îmi exprim dorința.
Aici să te ţii, părintele nu numai că nu mă spovedește dar îmi ţine un discurs moralizator despre cei nerecunoscători,ca mine, care se plimbă de la o parohie la alta. Surprinsă emoțional îi şi răspund de la ce parohie vin.
,,Dar cum nu, îl cunoaşte el pe parohul nostru, preot cu har, cine mă pune să bat pe la porțile altora,,.
Cu capul plecat mă îndrept spre ieşire sub privirile aprobatoare, ba parcă acum mulțumite ale creștinilor cărora ca prin minune li se ștersese supărarea de pe chipuri.
Acelaşi drum la întoarcere. Maşina 28. Împinsături, împunsături în coaste, aceleași pirande care iau seamă, pe acolo îşi fac veacul de zi cu zi.
Dezamăgită, mă duc la biserica din cartier, spășită, dar parcă şi, cumva, mulțumită.
Nu știu de unde venea mulțumirea asta.