Cioburi din amintire se oglindesc în mine, în liniștea amiezii...
Sunt pe ulița satului și-mi îndrept pașii spre școală...Am câștigat statutul de înțelept al acestor ținuturi alături de preotul satului( un călugăr de aceeași vârstă cu mine și asistenta medicală, o fată mignonă, acolită a sectei Martorii Lui Iehova)...suntem un triunghi destul de ciudat, deși vârsta ar trebuie să ne apropie.
Cuvinte răzlețe, ca niște păsări eliberate din colivii îmi zboară în gând și în simțire.
Alături de mine, răzbate ca un ecou, glasul unui bătrânel simpatic, cu zâmbetul scurs pe obrazul stafidit:
-Sărut mâna, domnișoară!
Își ridică pălăria...parcă aș vrea să i-o îndes pe cap și să îi sărut eu mâinile bătătorite de vreme și nevoi.
El e prototipul bătrânilor din satul meu, acei sfinți din icoanele ascunse în adâncul sufletului meu, cărora mă mai închin în nopțile reci și zbuciumate. Îl întreb preocupată:
-Ce mai faceți?
Bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul iernii:
-Pe la dispensar ...motorul meu bătrân a început să fornăie...E tare de treabă noua asistentă...și vorbește cu drag despre mignona mea prietenă cu care mă mai contrez pe teme religioase, dar de a cărei prietenie sinceră mă bucur, aici, în pustiul ăsta de lume...
Îl privesc bucuroasă cum își îndreaptă pașii hotărât spre locul de unde va cumpăra stropi de sănătate.
Ajung la școală...Forfotă mare...Doamne, este sărbătoare. E prima serbare de 8 Martie pe care o organizez. Am pregătit o scenetă și copii așteaptă costumați și emoționați...
Mă văd copil, într-un colț de vis, spunându-mi cu emoție poezia dedicată mamei...uit versurile și emoția mă sugrumă...
Copiii mă înconjoară și-mi întind floricele de plastic...de ce nu le-aș adora? sunt bucăți de rai desprinse din suflet de copil...Fiecare vrea să mă sărute și simt piciorușe de fluturi atingându-mi obrajii...
O, diafane suflete cu chipuri de înger și suflete de nea, când o să vă răsplătesc pentru mireasma primăverilor târzii pe care ați revărsat-o în sufletul meu.
Prin voi am mai trăit o viață...Mâinile voastre calde mi-au încălzit obrajii și mi-au șters cenușiul vieții...Am cântat și am râs alături de voi...și m-am jucat cu sufletele voastre până la epuizare...Vreau înapoi acei copii care mă ascultau cu sufletul la gură când le citeam povești...Voi cei de la început...mereu o să mă căutați pe cărările mele întortochiate și eu am să vă ies mereu în cale...
Măine, o să-i învăț să coloreze cerul în mii și mii de curcubeie...
Sunt pe ulița satului și-mi îndrept pașii spre școală...Am câștigat statutul de înțelept al acestor ținuturi alături de preotul satului( un călugăr de aceeași vârstă cu mine și asistenta medicală, o fată mignonă, acolită a sectei Martorii Lui Iehova)...suntem un triunghi destul de ciudat, deși vârsta ar trebuie să ne apropie.
Cuvinte răzlețe, ca niște păsări eliberate din colivii îmi zboară în gând și în simțire.
Alături de mine, răzbate ca un ecou, glasul unui bătrânel simpatic, cu zâmbetul scurs pe obrazul stafidit:
-Sărut mâna, domnișoară!
Își ridică pălăria...parcă aș vrea să i-o îndes pe cap și să îi sărut eu mâinile bătătorite de vreme și nevoi.
El e prototipul bătrânilor din satul meu, acei sfinți din icoanele ascunse în adâncul sufletului meu, cărora mă mai închin în nopțile reci și zbuciumate. Îl întreb preocupată:
-Ce mai faceți?
Bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul iernii:
-Pe la dispensar ...motorul meu bătrân a început să fornăie...E tare de treabă noua asistentă...și vorbește cu drag despre mignona mea prietenă cu care mă mai contrez pe teme religioase, dar de a cărei prietenie sinceră mă bucur, aici, în pustiul ăsta de lume...
Îl privesc bucuroasă cum își îndreaptă pașii hotărât spre locul de unde va cumpăra stropi de sănătate.
Ajung la școală...Forfotă mare...Doamne, este sărbătoare. E prima serbare de 8 Martie pe care o organizez. Am pregătit o scenetă și copii așteaptă costumați și emoționați...
Mă văd copil, într-un colț de vis, spunându-mi cu emoție poezia dedicată mamei...uit versurile și emoția mă sugrumă...
Copiii mă înconjoară și-mi întind floricele de plastic...de ce nu le-aș adora? sunt bucăți de rai desprinse din suflet de copil...Fiecare vrea să mă sărute și simt piciorușe de fluturi atingându-mi obrajii...
O, diafane suflete cu chipuri de înger și suflete de nea, când o să vă răsplătesc pentru mireasma primăverilor târzii pe care ați revărsat-o în sufletul meu.
Prin voi am mai trăit o viață...Mâinile voastre calde mi-au încălzit obrajii și mi-au șters cenușiul vieții...Am cântat și am râs alături de voi...și m-am jucat cu sufletele voastre până la epuizare...Vreau înapoi acei copii care mă ascultau cu sufletul la gură când le citeam povești...Voi cei de la început...mereu o să mă căutați pe cărările mele întortochiate și eu am să vă ies mereu în cale...
Măine, o să-i învăț să coloreze cerul în mii și mii de curcubeie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu