Cartea ,,Aviatori de altădată,, a scriitorului Daniel Focşa reprezintă o adevărată ,,frescă istorică,, în care autorul ,,zugrăveşte,, cu pricepere şi argumente istorice existenţa unor adevăraţi cavaleri ai aerului, zburând peste un spaţiu al datoriei şi onarei, apărând până la sacrificiu ideea de identitate naţională, împlinindu-şi misiunile primite în dar.
Dedicaţia de la începutul cărţii: ,,aviatorilor români care au suferit în temniţele şi lagărele comuniste,, ne introduce într-un cadru sobru trăgând parcă o perdea întunecată de pe faţa Timpului. Nu avem voie să uităm eroii patriei. Nu avem voie să înaintăm nepăsători pe culoarul vieţii ignorându-ne istoria şi faptele de vitejie ale celor care ne-au apărat atunci când datoria le-a cerut să o facă.
Personaje înfrumuseţate de lumină ies de sub pana scriitorului, cerându-ne parcă acele clipe de răgaz care să le scoată de sub ,,patina nemiloasă a rutinei şi ignoranţei,, societăţii în care trăim.
Din zborul încruntat al unui război nemilos au înălţat aripi de metal piloţi curajoşi precum Tudor Greceanu, Dan Vizanty, Traian Popteanu, Vanda Marandiuc,Mariana Drăgescu, Ion Di Cesare, Dan Stoian, Viorica şi Stela Huţan, Nadia Russo şi alţii.
Emoţionantă este povestea de dagoste ţesută în anul 1943, pe aerodromul de la Pavlograd, între pilotul român Dido Greceanu şi nemţoaica Lily care ,, atrăgea cu multă drăgălăşenie şi bun simţ, atenţia celui sau celor care făceau concesii curăţeniei sau ţinutei la popotă, cazinou sau în relaţiile cu semenii lor.,,
După Insurecţia armată din 23 august 1944, Lily devine candidată la drama care avea să le despartă destinele celor doi.
Ea hotărăşte să rămâna în Bucureşti alaturi de iubitul ei, pilotul Dido Greceanu, însă după ce acesta îşi urmează unitatea, plecând din Bucureşti, Lily este denunţată sovieticilor de vecini ,,care nu îşi refuzau plăcerea de a distruge o viaţă sau mai multe,,.
Primind ordin de deportare in URSS, în lagărele din regiunea Donbas, nemţoaica nu rezista tensiunilor nervoase şi se sinucide. Autorul descrie această relaţie cu înţelegere şi compasiune.În dragoste nu exista mai multe popoare, nu există graniţe şi nici războaie. Povestea se putea derula fin şi delicat dacă lumea ar fi fost fină şi delicată. Destinul firavei Lily a fost strivit de bocancul nemilos al ,,trupelor eliberatoare sovietice,,.
O altă figură memorabilă este aceea a pilotului botoşănean, Dan Vizanty. Pilot brav, distins cu numeroase ordine şi medalii, româneşti şi străine. A totalizat 4600 de ore de zbor şi 16 victorii aeriene, fiind recunoscut printre cei mai de seamă piloţi de vânătoare din timpul celui de al Doilea Război mondial.
În anii `40 au zburat pe Frontul de Est, în epoca în care România era aliat cu Germania, femei curajoase ca Mariana Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Stela Huţanu, Eliza Vulcu.
După război aceste femei-erou au avut parte de numeroşi ani de închisoare şi au fost marginalizate.
Iată o pată întinsă pe obrazul istoriei care nu este cunoscută în amănunt.
Prin faţă, graţie autorului Daniel Focşa, ne trec multe figuri de eroi legendari, total necunoscuţi astăzi.
Modele memorabile care ar trebui să formeze noile generaţii, nu să fie ascunse şi îngropate.
,, Eroii uitaţi,, îşi intitulează scriitorul un articol.
Este trist şi revoltător să nu îi poţi vedea cu ochii minţii pe aceşti ,,îngeri înaripaţi ai cerului,, să nu le cunoşti poveştile, bucuriile şi suferinţele închegate în vremuri de cumpănă, când apărau onoare şi cinstea poporului român.
Pentru o scurtă vreme, parcă ai senzaţia că eşti strigat de ei pe nume, că eşti rugat să poposeşti între aceste file cât mai mult ca să le cunoşti acestora faptele, zbaterile, neliniştile.
Aceşti ,,îngeri cu aripi de fier,, merită momente de aducere aminte şi de pioşenie, precum şi întreaga noastră admiraţie.
Ceea ce se întâmplă azi, în România, constituie un abuz la demnitate. Scriitorul scrie şi degeaba scrie, actorul îşi spune rolul şi e ca un strigăt în pustiu, pianistul îşi cântă partitura în faţa unor ,,spectatori,, cu urechile înfundate. Tot şi toate au devenit ,,un joc de-a ţara nimănui şi a tuturor,,.
Citind această carte am concluzionat: Da. Eroii există. Ei au încununat cândva cu frunţile lor semeţe Cerul şi nu aveam dreptul să îi uităm. Să îi cinstim, să ne străduim să îi cunoaştem mai bine, să îi păstrăm în suflet cu mândria că suntem români. O naţie fără de istorie nu îşi va mai găsi niciodată identitatea.
Daniel Focşa reîntoarce din ,,pustiu,, o istorie glorioasă, care merită să fie cunoscută de cât mai mulţi cititori.
Eu am citit cu bucurie această carte. O recomand cu căldură tuturor. Îi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, cerându-mi părerea. Am răspuns cu încântare.
Îl felicit sincer pentru această propunere remarcabilă şi îi urez mult succes.
Dorina Neculce, membră a Societăţii Culturale Junimea 90-Iaşi
Pagini
- Pagina de pornire
- Cititor de Proză-Forum-Dorina Neculce
- Dorina Neculce -Fecebook
- NECULCE BLOG Poezie online
- Poetry Societyof America/Neculce Dorina
- Peozii.com.Dorina Neculce.
- editura Blurb Bwrixon-Dorina Neculce
- Dorina Neculce -Academia Regală a Canadei
- Dorina Neculce -National Writers Uniuon of USA NWU...
- Scribd- Dorina Neculce
- NWU National Writers Union. Poems Wiki
- Nebuloasa M16 -GDLA Minor Neculce din Nebuloasa V...
- La Multi Anti! Dorina.13 Iunie
- #Scriitor #scriitoare #Dorina #Neculce ,#3D #Gra...
- Woman Crusader Gothic Trilogy poetry. Dorina Neculce.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu