S-au rupt sindicatele!!!
Simplu şi nesimţitor...ca o ploaie călduţă de vară.
Totuşi vestea a căzut ca un trăsnet pe deasupra capetelor zecilor de mii de cadre didactice ieşene...
Posturi de televiziune influente se întreceau în anunţarea iminentului dezastru.
Din clipa în clipă, de pe buzele unor jurnaliste plictisite ieşeau, cam prăfuite, cuvinte impersonale : ,,Un învăţător ieşean rupe sindicatele din învățământ în două.,,
,,Ceea ce nu credeați că se întâmplă, s-a şi întâmplat: Învăţătorul ieşean a rupt Federaţia Sindicatelor din Învăţământ în două,,.
Şi verbul ,,rupe,, cădea ca un bici împletit, pe spinarea bieţilor oameni.
,,Ce ne facem, ce ne facem?,, se tânguiau aceştia pe la colţuri, ştergându-şi lacrimile când nu îi vedea nimeni.
A doua zi dimineaţă, printre navetişti, vestea se plimba mândră, din gură în gură, spusă pe un ton clar, răspicat, deşi pe alocuri înzorzonată, aşa cum îi şade bine românului când se respectă.
Gura târgului vorbeşte despre neînţelegeri băneşti, despre amante cheltuitoare, despre interese personale şi alte matrapazlâcuri ferite până atunci ochilor de rând. Dar iaca, sosise vremea ca ochii de rând să vadă, urechile să audă şi ,,gurile,, rele să vorbească...
-S-au rupt sindicatele??? şopteau unii profesori îngrijoraţi. -Şi noi cui mai ,,donăm,, cei 2%? Cine ne mai apără ,,interesele,, ? se întrebau, chiar dacă în subliminal făceau legătura dintre banii lor şi cheltuielile cu acele complexe hoteliere pe care le construise sindicatul, ca o entitate vie ce se credea, şi pe ei nu i-a întrebat nimeni, niciodată, dacă doresc acele complexe, sau ce să mai zicem despre investiția grandioasă de la Ciric.
Nimeni nu i-a mai întrebat, parcă, despre ,,lucrurile,, astea în care li se scurgeau printre degete banii, sau cam aşa ceva...însă nu reuşeau să pătrundă mai adânc în miezul problemei pentru că se scufundau în hăţişurile sorţii.
Printre alţi navetişti somnoroşi, murdari, prăfuiţi, profesorii moţăie şi ei, făcându-şi în minte calcule: 2 milioane pe întreţinere, un milion internetul, un milion jumătate excursia celui mic, cel mare are şi el nevoie de abonament...Se cam duce salariul. Şi mâncarea? Ei, câţiva cartofi, fasole din belşug...Ce dracu` nu înțelegem şi noi problema cu care se confruntă ţara? E criză...
,,Testul, am uitat de testul de evaluare. Am ajuns deja la sfârșit de capitol,,...
Dar astăzi nu mai aveau timp de gânduri simple şi de moțăieli.
Astăzi se rupeau sindicatele şi ei nici măcar nu ştiau dacă nu le spunea doamna aceea durdulie, blondă, care coboară... Cui îi mai pasă pasă în ce haltă insalubră coboară şi ea...Important era că le aducea vestea şi le-o aducea aşa, pe tavă. Ei doar să o tălmăcească, să o aprobe sau dezaprobe.
-Eeeeiii, şi ce-i cu asta? Cu ce ne ajută pe noi sindicatele? răbufnește glasul pițigăiat al doamnei de matematică, cea veșnic scufundată în corectarea testelor, a fișelor, de nu îi cunoștea nimeni vocea.
De fapt, doamna abia anul ăsta se lipise de grupul lor, înlocuind-o provizoriu pe titulara care a plecat pentru un an la cules de căpșuni, in Spania.
Apoi, de parcă nu ea vorbise, îşi scufundă iar capul micuț, cu obrajii bucălați, în mâzgălirea acelorași testelor, cu roșu sau violet pentru că eram amenințați cu penalizarea dacă mai stresăm elevii cu roșul nostru iritant.
-Auzi la ea, cu ce ne ajută pe noi sindicatele? sare un domn străveziu, foarte slab, cu figură de cioclu(cică e profesor de religie-cam nesăbuită asociere dintre fizic şi meserie). Dar cei 4% pe care ni i-a dat sindicatul? Dar cei 12% pe care ni i-a câștigat în instantă? Dar biletele de concediu în ilustrele lor hoteluri?...De ele ce mai ziceți? Domnul se roşeşte, se roşeşte şi se aşază lângă preocupata profesoară, așteptându-și nerăbdător răspunsul.
Se vede treaba că doamna nu are nici azi chef de discuții şi domnul cedează, într-un târziu, căzând vlăguit pe canapeaua zoioasă și incomodă a vagonului comun.
,,Frate, o să faci infarct, i-aş zice,,.
Omul parcă îmi aude gândul şi se ridică amenințător, arătându-mă cu degetul și încercând o altă cale de lămurire:
-Toţi le ştiţi pe toate. În ţara asta.nimeni nu e cinstit...În ţara asta şi dacă sufli mai des ţi se strigă că ai furat cam mult aer...Cum mai vrem să trăim, cu frica asta în sân, bănuindu-ne mereu unii pe alţii? zici sugrumat aproape izbucnind într-un plâns nervos, cu tremurături și sughițuri.
Trenul scârțâie răguşit şi de ce nu ar scârțâi, că doar a fost adus de la second hand, din Franţa, ca să îşi dea duhul pe aici.
,,Nu vă aplecați peste fereastră,, scrie mare cu vopsea neagra, într-o franceză impecabilă, de parcă francezii ne-ar fi ghicit gândurile navetiste.
Știrea nu s-a stins prea curând, ba a căpătat noi dimensiuni şi mii de nuanțe, luând proporțiile ,, bulgărelui de zăpadă,,.
-S-au rupt sindicatele??? şopteau unii profesori îngrijoraţi. -Şi noi cui mai ,,donăm,, cei 2%? Cine ne mai apără ,,interesele,, ? se întrebau, chiar dacă în subliminal făceau legătura dintre banii lor şi cheltuielile cu acele complexe hoteliere pe care le construise sindicatul, ca o entitate vie ce se credea, şi pe ei nu i-a întrebat nimeni, niciodată, dacă doresc acele complexe, sau ce să mai zicem despre investiția grandioasă de la Ciric.
Nimeni nu i-a mai întrebat, parcă, despre ,,lucrurile,, astea în care li se scurgeau printre degete banii, sau cam aşa ceva...însă nu reuşeau să pătrundă mai adânc în miezul problemei pentru că se scufundau în hăţişurile sorţii.
Printre alţi navetişti somnoroşi, murdari, prăfuiţi, profesorii moţăie şi ei, făcându-şi în minte calcule: 2 milioane pe întreţinere, un milion internetul, un milion jumătate excursia celui mic, cel mare are şi el nevoie de abonament...Se cam duce salariul. Şi mâncarea? Ei, câţiva cartofi, fasole din belşug...Ce dracu` nu înțelegem şi noi problema cu care se confruntă ţara? E criză...
,,Testul, am uitat de testul de evaluare. Am ajuns deja la sfârșit de capitol,,...
Dar astăzi nu mai aveau timp de gânduri simple şi de moțăieli.
Astăzi se rupeau sindicatele şi ei nici măcar nu ştiau dacă nu le spunea doamna aceea durdulie, blondă, care coboară... Cui îi mai pasă pasă în ce haltă insalubră coboară şi ea...Important era că le aducea vestea şi le-o aducea aşa, pe tavă. Ei doar să o tălmăcească, să o aprobe sau dezaprobe.
-Eeeeiii, şi ce-i cu asta? Cu ce ne ajută pe noi sindicatele? răbufnește glasul pițigăiat al doamnei de matematică, cea veșnic scufundată în corectarea testelor, a fișelor, de nu îi cunoștea nimeni vocea.
De fapt, doamna abia anul ăsta se lipise de grupul lor, înlocuind-o provizoriu pe titulara care a plecat pentru un an la cules de căpșuni, in Spania.
Apoi, de parcă nu ea vorbise, îşi scufundă iar capul micuț, cu obrajii bucălați, în mâzgălirea acelorași testelor, cu roșu sau violet pentru că eram amenințați cu penalizarea dacă mai stresăm elevii cu roșul nostru iritant.
-Auzi la ea, cu ce ne ajută pe noi sindicatele? sare un domn străveziu, foarte slab, cu figură de cioclu(cică e profesor de religie-cam nesăbuită asociere dintre fizic şi meserie). Dar cei 4% pe care ni i-a dat sindicatul? Dar cei 12% pe care ni i-a câștigat în instantă? Dar biletele de concediu în ilustrele lor hoteluri?...De ele ce mai ziceți? Domnul se roşeşte, se roşeşte şi se aşază lângă preocupata profesoară, așteptându-și nerăbdător răspunsul.
Se vede treaba că doamna nu are nici azi chef de discuții şi domnul cedează, într-un târziu, căzând vlăguit pe canapeaua zoioasă și incomodă a vagonului comun.
,,Frate, o să faci infarct, i-aş zice,,.
Omul parcă îmi aude gândul şi se ridică amenințător, arătându-mă cu degetul și încercând o altă cale de lămurire:
-Toţi le ştiţi pe toate. În ţara asta.nimeni nu e cinstit...În ţara asta şi dacă sufli mai des ţi se strigă că ai furat cam mult aer...Cum mai vrem să trăim, cu frica asta în sân, bănuindu-ne mereu unii pe alţii? zici sugrumat aproape izbucnind într-un plâns nervos, cu tremurături și sughițuri.
Trenul scârțâie răguşit şi de ce nu ar scârțâi, că doar a fost adus de la second hand, din Franţa, ca să îşi dea duhul pe aici.
,,Nu vă aplecați peste fereastră,, scrie mare cu vopsea neagra, într-o franceză impecabilă, de parcă francezii ne-ar fi ghicit gândurile navetiste.
Știrea nu s-a stins prea curând, ba a căpătat noi dimensiuni şi mii de nuanțe, luând proporțiile ,, bulgărelui de zăpadă,,.
Ca orice ştire de primă pagină se întindea languroasă pe paginile principale ale ziarelor locale, ocupându-şi binemeritatul loc-prim.
Apăreau poze şi informaţii compromițătoare despre cei doi.
Unul că ar fi luat un credit pe care nici în ziua de azi nu l-a mai înapoiat, ba a mai şi scăpat de urmăritori ( ca-n filmele western, cu Winnetou), iar spre a sublinia controversatul adevăr, se ataşa mai jos o imagine tulbure, cu un individ extrem de dubios care ţine o mulţime de bani în mânâ, privind suspicios în jur.
Celălalt era imortalizat sărutându-şi pasional amanta, pe după un gard foarte înalt, împrejmuit cu sârmă ghimpată, atât de înalt, încât nu îţi mai dădeai seama dacă era el sau cineva care semăna numai la chelie cu el, pentru că imaginea era destul de înceţoşată și foarte neclară.
Amănunte picante ne aduce şi lidera de sindicat de la ultima şedinţă a Sindicatelor.
-Învăţătorul, zice ea, e un om onest, uite ce a zis despre...
Şi noi credem pe cuvânt, fără să clipim, că aşa suntem noi învăţaţi de mici...
Adeziuni, formulare, semnături..--
-Mergem cu el? ne întreabă ea sugestiv, urmărindu-și probabil vreun interes.
-Mergem...
După două zile se anunță vizita(de fapt prima vizită de când lucrez eu în învățământ, adică de peste 20 de ani) a celuilalt lider de sindicat.
Aflăm aceeași poveste despre credit, despre nereguli presupuse. Omul îşi apără şi el interesul propriu cu o îndârjire de nedescris. Prin minte îmi trece gândul că nu a mai fost niciodată în şcoala noastră şi mă miră faptul că ne vorbeşte atât de deschis şi că ne spune nişte lucruri nesemnificative dar nu aminteşte un cuvânt despre banii noştri investiţi în afacerea socrului său, la Ciric, sau despre(Doamne fereşte) presupusa amantă care o fi înfulecat câte ceva şi din banii noştri.
E sfârşit de an, sunt foarte obosită şi bănuiesc eu că nu arăt prea bine.
Mă aşez în scaunul din dreapta liderului transpirat şi nervos şi mă gândesc să îmi susțin un punct de vedere care mă macină de la început de an şcolar.
Îl anunţ simplo că am şi eu o problemă pe care vreau să i-o semnalez.
Liderul mă priveşte pieziş...V-am zis, eram foarte obosită, nu cred că aveam ceva în comun cu cea cu care se săruta presupusul lider după acel gard foarte înalt...
Omul mă ,,ocolește,, cu bună ştiinţă...Crede că renunţ...Poate crede că sunt femeia de serviciu. Mă uit pe sub catedră, înspre picioare mele şi tresar oarecum rușinată când îmi văd pantoful din dreapta puţin desfăcut în vârf... Parcă mi se face jenă de mine, dar totuşi nu o să renunţ pentru un papuc nenorocit, desfăcut în vârf, Nu? Şi izbucnesc, aşa ca domnul de religie din tren, dar de pe un alt palier de idei.
-De ce v-aş susține pe dumneavoastră ca lider al meu de sindicat, dacă dumneavoastră aţi declarat pe un post de televiziune că nu susţineţi cauza profesorilor care şi-au echivalat studiile. Mă simt nedreptățită să contribui cu nişte bani acolo unde eu nu sunt susținută...
Omului nu-i vine a crede...El venise să se plângă. Cauza lui e nobilă. Oare de ce ar trebui ca el, ditamai liderul de la centru, să se complice cu indivizi din ăștia dubioși, cu pantofii desfăcuți? pare să se întrebe el, uşor tulburat de neprevăzuta situaţie...
-Pe mine m-aţi auzit spunând aşa ceva? întreabă el prostit, simţind cum pierde teren, dar imediat se redresează.
-Pe dumneavoastră, sigur. Cum aş putea vorbi, dacă nu v-aş fi auzit spunând lucrurile asta? insist. -Era doar o discuţie politică, bineeeîîîînţeleees căăă văăăă susţin, se bâlbâie el, vizibil iritat.
-Mie mi se pare că din discuții domniilor voastre, adică din discuţiile politice, pierde întotdeauna doar omul de rând. Sincer eu nu aş pleda pentru sindicatul dumneavoastră. Aş merge pe mâna ,,învăţătorului,, şoptesc stins în speranţa că nu o să mă audă.
Se lasă tăcere.
După o vreme, lidera noastră de sindicat sparge tăcerea şi spune:
-Să ştiţi că eu nu am trimis încă actele de adeziune.
Omului îi vine inima la loc:
-Foarte bine aţi făcut! Foarte bine aţi făcut!
Şi se îndreaptă victorios spre uşă.
Încă o bătălie se pierde sau se câştigă...
Mă simt ca un miel la tăiere. Din nou în burta lupului.
Din tocul uşii răzbate un glas impersonal, lipsit de convingere:
-Iar pe dumneavoastră, n-am să vă uit...
Nu ştiam dacă e o promisiune sau o ameninţare,,,
........................................................................................................................................................
Apăreau poze şi informaţii compromițătoare despre cei doi.
Unul că ar fi luat un credit pe care nici în ziua de azi nu l-a mai înapoiat, ba a mai şi scăpat de urmăritori ( ca-n filmele western, cu Winnetou), iar spre a sublinia controversatul adevăr, se ataşa mai jos o imagine tulbure, cu un individ extrem de dubios care ţine o mulţime de bani în mânâ, privind suspicios în jur.
Celălalt era imortalizat sărutându-şi pasional amanta, pe după un gard foarte înalt, împrejmuit cu sârmă ghimpată, atât de înalt, încât nu îţi mai dădeai seama dacă era el sau cineva care semăna numai la chelie cu el, pentru că imaginea era destul de înceţoşată și foarte neclară.
Amănunte picante ne aduce şi lidera de sindicat de la ultima şedinţă a Sindicatelor.
-Învăţătorul, zice ea, e un om onest, uite ce a zis despre...
Şi noi credem pe cuvânt, fără să clipim, că aşa suntem noi învăţaţi de mici...
Adeziuni, formulare, semnături..--
-Mergem cu el? ne întreabă ea sugestiv, urmărindu-și probabil vreun interes.
-Mergem...
După două zile se anunță vizita(de fapt prima vizită de când lucrez eu în învățământ, adică de peste 20 de ani) a celuilalt lider de sindicat.
Aflăm aceeași poveste despre credit, despre nereguli presupuse. Omul îşi apără şi el interesul propriu cu o îndârjire de nedescris. Prin minte îmi trece gândul că nu a mai fost niciodată în şcoala noastră şi mă miră faptul că ne vorbeşte atât de deschis şi că ne spune nişte lucruri nesemnificative dar nu aminteşte un cuvânt despre banii noştri investiţi în afacerea socrului său, la Ciric, sau despre(Doamne fereşte) presupusa amantă care o fi înfulecat câte ceva şi din banii noştri.
E sfârşit de an, sunt foarte obosită şi bănuiesc eu că nu arăt prea bine.
Mă aşez în scaunul din dreapta liderului transpirat şi nervos şi mă gândesc să îmi susțin un punct de vedere care mă macină de la început de an şcolar.
Îl anunţ simplo că am şi eu o problemă pe care vreau să i-o semnalez.
Liderul mă priveşte pieziş...V-am zis, eram foarte obosită, nu cred că aveam ceva în comun cu cea cu care se săruta presupusul lider după acel gard foarte înalt...
Omul mă ,,ocolește,, cu bună ştiinţă...Crede că renunţ...Poate crede că sunt femeia de serviciu. Mă uit pe sub catedră, înspre picioare mele şi tresar oarecum rușinată când îmi văd pantoful din dreapta puţin desfăcut în vârf... Parcă mi se face jenă de mine, dar totuşi nu o să renunţ pentru un papuc nenorocit, desfăcut în vârf, Nu? Şi izbucnesc, aşa ca domnul de religie din tren, dar de pe un alt palier de idei.
-De ce v-aş susține pe dumneavoastră ca lider al meu de sindicat, dacă dumneavoastră aţi declarat pe un post de televiziune că nu susţineţi cauza profesorilor care şi-au echivalat studiile. Mă simt nedreptățită să contribui cu nişte bani acolo unde eu nu sunt susținută...
Omului nu-i vine a crede...El venise să se plângă. Cauza lui e nobilă. Oare de ce ar trebui ca el, ditamai liderul de la centru, să se complice cu indivizi din ăștia dubioși, cu pantofii desfăcuți? pare să se întrebe el, uşor tulburat de neprevăzuta situaţie...
-Pe mine m-aţi auzit spunând aşa ceva? întreabă el prostit, simţind cum pierde teren, dar imediat se redresează.
-Pe dumneavoastră, sigur. Cum aş putea vorbi, dacă nu v-aş fi auzit spunând lucrurile asta? insist. -Era doar o discuţie politică, bineeeîîîînţeleees căăă văăăă susţin, se bâlbâie el, vizibil iritat.
-Mie mi se pare că din discuții domniilor voastre, adică din discuţiile politice, pierde întotdeauna doar omul de rând. Sincer eu nu aş pleda pentru sindicatul dumneavoastră. Aş merge pe mâna ,,învăţătorului,, şoptesc stins în speranţa că nu o să mă audă.
Se lasă tăcere.
După o vreme, lidera noastră de sindicat sparge tăcerea şi spune:
-Să ştiţi că eu nu am trimis încă actele de adeziune.
Omului îi vine inima la loc:
-Foarte bine aţi făcut! Foarte bine aţi făcut!
Şi se îndreaptă victorios spre uşă.
Încă o bătălie se pierde sau se câştigă...
Mă simt ca un miel la tăiere. Din nou în burta lupului.
Din tocul uşii răzbate un glas impersonal, lipsit de convingere:
-Iar pe dumneavoastră, n-am să vă uit...
Nu ştiam dacă e o promisiune sau o ameninţare,,,
........................................................................................................................................................
S-au rupt sindicatele....Nesimțitor de simplu.
A doua zi, semnam noile adeziuni...completam noile formulare...
-Mergem cu liderul vechi? întreabă doamna noastră, lidera de sindicat.
Ce să zic, e un om destul de onest, e un om influent, e...un...om...cinstit...
-Mergem...Mergem, șoptim noi la fel de impersonal, şi ne facem în minte vechile calcule : 2% la sindicat, 12% la sănătate, 2 milioane la întreținere............................................................................
-Mergem cu liderul vechi? întreabă doamna noastră, lidera de sindicat.
Ce să zic, e un om destul de onest, e un om influent, e...un...om...cinstit...
-Mergem...Mergem, șoptim noi la fel de impersonal, şi ne facem în minte vechile calcule : 2% la sindicat, 12% la sănătate, 2 milioane la întreținere............................................................................
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu