stampe

gândul meu se deschidea ca aburul unui cimitir fără de cruci pentru încă un val de șoapte călcam negura aspră a nopții şi mă topeam dincolo de bolta cerească în lumea violacee de dincolo de zare în lumea nepătrunsului îngerii îți mângâiau obrazul cu vârful arpelor înmuiate în amurgul sângeriu îți arătau trupul meu albastru descompus demult în arabescuri neînchipuite/un mozaic al umbrelor hexagonale -este ea? îi întrebai nedumerit. ea, femeia cu trupul clădit din ziduri înalte? ea, femeia cetate mai albă decât mecca? și îți acopereai chipul deșert cu trupul palid al lunii spre a te umple de raze sidefii părei un abis trezit din somnul veșniciei în mijlocul unei ceremonii de înscăunare al unui presupus rege aflat deja la capătul zilelor nenumărate am pășit fără de urmă purtându-ți pe umerii firavi ruinele îmbâcsite de ierburi tăioase trupul meu metalic tot creștea creștea fățarnic ca un arbore solitar înrădăcinat în firele nopții armura îmi ruginea ca o poveste despre corăbii cu aripile înfipte în brațele întrepătrunse în zbor de păsări prădalnice furam lumina ochilor de șoim și ne pierdeam veșnici hoinari fără de trup...fără de nume...fără de zi sau fără noapte vechi simboluri ale unor urme stampe regăsite din vremurile de demult...